luni, 29 iulie 2013

SPERIETOAREA DE A MÂNCA TOT DIN FARFURIE -

La un articol din Dilema Veche:
http://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/corentu-lume
am gasit un raspuns deosebit, il redau aici si multumesc autorului, Cezar Parlog
                                
                                 
SPERIETOAREA DE A MÂNCA TOT DIN FARFURIE

Ecranele TV-urilor, ba chiar şi difuzoarele aparatelor de radio, au început de ceva vreme să ne bombardeze, tot reamintindu-ne cum că “pentru o viaţă sănătoasă, evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi”.
Da, nici un neadevăr în cele zise, sînt perfect îndreptăţite îndrumările. Însă poate ar trebui să ne întoarcem puţin, ba chiar să zăbovim şi asupra unei ancestrale neaoşe poveţe:
“MĂNÎNCĂ TOT DIN FARFURIE!”
În alte vremi, prin cămine studenţeşti, internate, şi cu atît mai mult prin fosta (de un an şi patru luni, ori pentru T.R.-işti, doar de nouă) armie, nu mai era nevoie ca cineva să facă acest îndemn. Era o minune cum de se goleşte farfuria, înainte chiar de a începe să simţi “gustul” mîncării… Ba nici mirosul nu mai întîrzia cu mult mai mult.
“DACĂ NU MĂNÎNCI TOT DIN FARFURIE, NU TE UIŢI LA TELEVIZOR !”
Oare nu devine un prim pas spre obezitate acest îndemn, repetat uneori şi pentru felul unu, şi pentru al doilea?... Că în cazul deseretului, rar cred că trebuie să fie cazul…
“DACĂ MĂNÎNCI TOT DIN FARFURIE, ÎŢI DAU O BOMBOANĂ!”
De ce n-ar deveni mîncatul, în felul ăsta, o acţiune pe fond emoţional care devine o obişnuinţă implementată încă din copilărie, şi care în timp va avea un efect de bumerang?
“DACĂ NU MĂNÎNCI TOT DIN FARFURIE, RĂMÎI MIC ŞI PRICĂJIT!”
Şi nu doar bunica cu ale ei trucuri insista şi vrea ca tu să mănînci tot din farfurie…
Nu cumva în acest fel ne pierdem propriile limite culinare şi ajungem să luăm drept etalon pentru cît avem nevoie să mîncăm, farfuria? Nevoile organismului devenind astfel “călcate” în picioare” de limite artificiale impuse de un simplu obiect? Ş-atunci să umblăm la dimensiunea lor?
“MĂNÎNCĂ TOT DIN FARFURIE DACĂ VREI SĂ PRIMEŞTI DESERTUL!”
Apoi, nici nu este frumos… se înfundă chiuveta. După caz scurgerea de la maşina de spălat vase.
“DACĂ NU MĂNÎNCI TOT DIN FARFURIE NU MERGEM AFARĂ!”
În fond, la restaurant fiind, e normal să mănînci tot ce ai comandat. Apoi şi - evident, plătit. + 10% tips. Ba chiar, în caz contrar creezi oportunitatea, unui următor client, să se bucure de părţi “nevalorificate” din meniul tău. Din cele care au mai putut fi recuperate (spălate?). Există şi varianta credibilă a anulării acestei ”operaţiuni,, adăugînd un pumn de sare. Peste resturi. Alţii, plimbaţi mai des pe afară, au deja încetăţenită obişnuinţa de a solicita ca resturile să le fie puse în „traistă”. Pentru „cîine”, în fapt, pentru o următoare masă.
MĂNÎNCĂ TOT DIN FARFURIE!
O frază pe care o tot repetă la infinit părinţii, aşa cum şi ei au auzit-o cînd erau mici, şi aşa cum poate va ajunge şi mai departe. În vecii vecilor…

Dar oare în folclorul familial al altor naţii, cum este?

Cezar PÂRLOG
 
Trimiteți un comentariu