vineri, 17 iunie 2011

Perioada copilariei

Sinele nostru psihologic se aseamănă mult cu săbiile confecţionate din oteluri aliate. Ele au fost forjate în turnătoria severă şi fiebinte a copilăriei noastre, în solicitările formatoare ale experienţelor noastre de început. Această perioadă timpurie din viaţă este cea care reuneşte elementele sufletului nostru. Şi, asemenea oţelului, acest proces a fost realizat în condiţii de presiune şi temperatură foarte ridicate. Unii dintre noi au fost abuzaţi de părinţi autoritari, total reci sau chiar distructivi.
Unii dintre noi au fost lăsaţi de capul lor, fără să li se ofere niciun fel de sprijin sau de îndrumare. Iar fiecare tip de relaţie părinte/copil se încadrează între aceste două polarităţi. Posibilităţile de presiuni existente în copilărie sunt efectiv nesfârşite - şi la fel sunt şi aliajele psihologice ce rezultă din aceste tipuri de experienţe.
În multe grupuri de dezvoltare personală, se vorbeşte mult despre copilul interior şi, chiar dacă în mod sigur are valoare să iei legătura cu acest sine mai tânăr, acest lucru nu este întotdeauna încântător. Mitul nostru cultural este că anii din copilărie constituie o perioadă de inocentă, o perioadă în care totul e în regulă cu lumea. Pentru unii copii, acest lucru este adevărat; pentru mulţi alţii, nu este deloc aşa.
Îmi amintesc că acum câţiva ani mă aflam în casa unui coleg terapeut, la o
petrecere. Majoritatea adulţilor de acolo lucrau ca terapeuţi, psihologi său
psihiatri. M-am trântit pe o canapea imensă şi, în timp ce sorbeam din paharul cu Pepsi, am observat un eveniment remarcabil. Unul dintre terapeuţi
venise la petrecere cu fiul său şi cu prietenul cel mai bun al fiului său.
Era clar că cei doi copii erau prieteni. Jucau un fel de joc de cărţi şi aşteptau, plini de respect, să le vină rândul. Nu era niciun fel de tentativa de a trişa, părând să se afle într-o atmosferă de camaraderie. 


Apoi, tatăl băiatului a intrat în cameră şi i-a întrebat pe amândoi dacă aveau nevoie de ceva. Cei doi l-au privit cu fete de înger şi au zâmbit. Nu, au răspuns ei, cu cea mai dulce voce de băieţel. Tatăl şi-a bătut uşor fiul pe spate şi, în timp ce ieşea din cameră, l-a bătut cu nonşalanţă pe spate şi pe prietenul fiului său. Pentru o clipă, fiul său a privit incidentul cu un dezgust cumplit. Puteai observa că nu îi venea să-şi creadă ochilor. După care, în timp ce tatăl său a intrat în cealaltă cameră, fiul său s-a dat în spate şi l-a pocnit în faţă pe cel mai bun prieten al său!
Aceasta nu era deloc inocenta copilăriei. Aceasta era furia copilăriei. El nu era dispus să împartă afecţiunea din partea tatălui său, nici măcar cu prietenul său cel mai bun. Acest gen de gelozie este caracteristic mamiferelor superioare, iar noi suntem, cu toate iluziile noastre auto-laudative ale auto-suficientei, încă mamifere. Oricât de sus ajungem din punct de vedere spiritual, atâta timp cât vom trăi, vom avea trăsături în comun cu fraţii şi surorile noastre mamifere. 


Viaţa lăuntrică a unui copil este deseori mult diferită de cum şi-o imaginează cei din jurul său. Fiind înconjurat atât de pericole, cât şi de oportunităţi, viaţa sufletească a unui copil este direct modelată de felul în care el alege să le trateze. Într-un sens, nu contează dacă e vorba de ceva cum ar fi o ameninţare a vieţii, un părinte alienat mintal, un agresor sexual de copii - sau ceva aparent inofensiv, cum ar fi cu cine să meargă la balul bobocilor. Cu toate că impactul pe care îl are faptul de se luptă pentru viaţa sa, ar putea foarte bine amprenta comportamentul unui copil pentru mult timp, până în vârsta adultă, deciziile minore din viaţa - cum ar fi, cu cine să socializeze sau nu - au şi ele impact. Toate aceste decizii minore şi majore creează temperatura şi presiune psihologică internă.
Aliajele personalităţii cuiva se contopesc sau sunt distruse prin foc. În momentul în care devenim adulţi, sabia a fost călita, iar aliajul personalităţilor noastre s-a întărit.
Unii dintre noi ies din această turnătorie a copilăriei având ascuţişurile săbiilor tari ca piatra; iar cele ale altora dintre noi sunt tocite. Unii dintre noi îşi păstrează tăişurile, iar alţii par să nu poată păstra niciodată nimic.
Lucrul cel mai important în legătură cu oţelul este că, odată ce iese din turnătorie, el tinde să rămână în formă sa originală. Iar unul dintre puţinele lucruri ce pot vreodată reconfigura aliajul, survine dacă oţelul devine la fel de fierbinte ca atunci când a fost format.
Trimiteți un comentariu